Suntem martorii propriilor noastre esecuri...de cele mai multe ori aspiram sa fim cei mai buni si sa facem doar lucruri extraordinare...sa fim "the best" in tot ceea ce facem....si pentru ce?adica ne luptam atat si ne stabilim obiective si teluri inalte dorind ca in final sa ajungem cineva...si odata ajunsi acolo ne intrebam si acum??....ce facem dupa?...ne planificam viata si ne facem planuri si incercam sa le indeplinim si sa fim organizati uitand astfel sa ne mai bucuram de viata si de momentele de inspiratie ...uitam ce e ala un moment de nebunie curata in care parca simtim nevoia sa fugim, sa strigam si sa ne eliberam de tot ceea ce e stres..traim intr'o lume organizata si planuita ...intr'o lume in care tre sa fii cineva si pentru asta tre sa lupti cu dintii...dar uitam sa ne punem intrebarea...cu ce pret?care este pretul pe care eu tre sa il platesc ca sa ajung cineva?...merita el sacrificiul meu?...merita lumea asta ca eu sa renunt la identitatea mea si la nebunia mea ?....nebunie?...poate dar o nebunie care iti reda cheful de viata si zambetul pe fata?....suntem martorii ai propriilor esecuri si parca ne ucidem singuri pofta de libertate...vrem sa traim ca ceilalti sa fim observati...si pentru asta tre sa fii cineva si tre sa lucrezi mult....de ce sa nu luptam cu valul care ne inconjura, poate pentru ca e mai usor sa te lasi dus de val si oricum in final se ajunge la aceleasi intrebari inutile:" dar tu draga mea ce ai relizat in viata?..."nu stiu ce o sa spuneti voi dar mie imi este chiar usor sa le raspund..."mi-am realizat viata , mi-am trait-o si nu regret cu nimic clipele de nebunie curata:)"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu